Bă stai să vezi...

Întotdeauna m-au amuzat persoanele care mint pe față cu o extraordinară nesimțire,indiferent daca realizează ca tu știi sau nu adevărul.

Cel mai drăguț cred că este când realizezi cât te rănește/rănesc - persoana/persoanele la care,ții mai mult sau mai puțin,insă simți orișicare sentiment de căcat atunci cand îți pasă.

"Da ce mai ai mă și acum ?"întrebarea epică pe care ți-o pune unul dintre prietenii apropiați fiindcă te știe cât de cât.
Cum o dai,mereu nu-i bine.Dacă te plângi și îi spui,că pui prea mult la suflet degeaba. Dacă îi spui că ești ok,deși nu-i deloc prost să te creadă,se supără și crede că ești prea ciufut,și te lasă-n plata ta.Then tot tu să te simți aiurea când îți ceri iertare,poate chiar degeaba,dar îți ceri ca ții la respectivul.
Cineva,acum ceva timp m-a învațat să pun la suflet că te simți împacat,dar niciodata nu m-a învațat ce să pun și ce nu.
S-a gândit că-s destul de matură,încât să mă lase singură.Dar,oare el a fost matur măcar pentru o secundă când a luat decizia?N-am primit răspunsul,dar sunt sigură că viața mă va lua în continuare pe nepregătite pentru că așa îi place,să se joace cu mine.